Biatlon

În afară de următoarele reguli speciale de pariere, se aplică regulile generale de pariere. Cu toate acestea, regulile speciale vor avea prioritate față de regulile generale.

1.) Regulament întreceri: Această regulă se aplică la întrecerile din cadrul Cupei Mondiale. Pentru turnee (de ex. campionate mondiale, europene sau naţionale, olimpiade etc.) se aplică regula 2). Toate pariurile vor fi stabilite în funcţie de clasamentul oficial din momentul prezentării locurilor de pe podium. Dacă o întrecere e întreruptă sau amânată, dar va avea loc în termen de 80 de ore de la data de start iniţială, atunci toate pariurile la acel eveniment rămân valabile. În cazul în care întrecerea nu va avea loc în termen de 80 de ore de la data de start iniţială, atunci pariurile vor fi anulate.

2.) Regulament turnee: Toate pariurile sunt stabilite în funcţie de clasamentul oficial din momentul prezentării locurilor de pe podium (ceremonia înmânării florilor). În cazul în care un eveniment, subiect al unui pariu, din cadrul unui turneu (de ex. campionat mondial, european sau naţional, olimpiade etc.) este amânat în cadrul timpului oficial acordat pentru acel eveniment, toate pariurile efectuate rămân valabile. În cazul în care un eveniment, subiect al unui pariu, nu poate începe în timpul oficial acordat, toate pariurile vor fi anulate.

3.) Antepost/Câştigător (alţii la cerere): În cazul în care atletul selectat este descalificat, oricare ar fi motivul, toate pariurile efectuate pe acest atlet vor fi considerate “pierdute”. Dacă proba va fi câştigată de un atlet/o naţiune pentru care nu s-a oferit nicio cotă, atunci opţiunea de pariere “Oricare altul care nu e pe listă” va fi considerată câştigătoare, cu excepţia cazului în care această opţiune nu a fost oferită – situaţie în care pariurile vor fi considerate “pierdute”.

În cazul în care există opţiunea “Alţii la cerere”, pot fi oferite cote la cererea clienţilor pentru schiorii care nu apar pe lista iniţială de participanţi.

4.) Termină în Top 3 (alţii la cerere): Această regulă se aplică diverselor clasamente de tip “Top” (de ex. Top 5, Top 10). Dacă atletul selectat este descalificat, oricare ar fi motivul, toate pariurile efectuate pe acest atlet vor fi considerate “pierdute”. În cazul în care într-unul sau mai multe din clasamentele tip “Top” este clasat un atlet/o naţiune pentru care nu s-au oferit cote, atunci vor fi considerate “câştigătoare”doar pariurile pe atleţii/naţiunile care termină în clasamentul “Top” şi pentru care s-au oferit cote.

În cazul în care există opţiunea “Alţii la cerere”, pot fi oferite cote la cererea clienţilor pentru schiorii care nu apar pe lista iniţială de participanţi.

5.) Head-to-Head triplu: Dacă unul sau mai mulţi participanţi se retrag înainte de începutul evenimentului, toate pariurile sunt invalidate. Va fi considerat câştigător/toare atletul/naţiunea care va ocupa cea mai bună poziţie în clasament. Dacă un atlet/o naţiune este descalificat/ă sau nu termină proba, oricare ar fi motivul, atunci atletul/naţiunea a pierdut şi pariul va fi decis între cei 2 atleţi/cele 2 naţiuni rămaşi/se în întrecere. În cazul în care 2 atleţi/naţiuni sunt descalificaţi/te sau nu termină proba, oricare ar fi motivul, atunci atletul/naţiunea rămas/ă va fi considerat/ă câştigător/toare. Dacă toţi atleţii/naţiunile sunt descalificaţi/te sau nu termină evenimentul, oricare ar fi motivul, atunci toate pariurile vor fi anulate.

6.) Echipa care conduce la prima, a 2-a şi a 3-a schimbare a ştafetei: Pariurile vor fi stabilite în funcţie de clasamentul oficial stabilit de federaţia corespunzătoare (IBU/IOC) la schimbarea ştafetei respective.