Fotbal american

(Ultima actualizare: 27.11.2013)

În afară de următoarele reguli speciale de pariere, se aplică regulile generale de pariere. Cu toate acestea, regulile speciale vor avea prioritate față de regulile generale.

1.) Prelungiri: În cazul în care nu este prevăzut altfel, pariurile vor fi efectuate pe rezultat incluzând prelungirile.

2.) Timp de joc: În cazul în care meciul este abandonat înainte de încheierea timpului de joc regulamentar, rezultatele sunt considerate oficiale în momentul în care s-au depăşit 55 de minute de joc. În cazul în care nu este prevăzut altfel, această regulă se aplică tuturor pariurilor.
Excepţii: În “Pariurile live” meciul trebuie să fie încheiat pentru ca pariurile să fie valide. În cazul în care meciul va fi abandonat atunci toate pariurile vor fi anulate, cu excepţia acelor pariuri care au fost deja decise în momentul abandonării.

3.) Sfertul cu cel mai mare scor: Toate cele patru sferturi trebuie să fie jucate complet. Prelungirile nu vor fi luate în considerare. Dacă meciul este abandonat, atunci toate pariurile vor fi anulate, cu excepţia cazului în care, în momentul abandonării, deja fuseseră marcate în sfertul patru mai multe goluri decât în celelalte sferturi.

4.) Data: Toate meciurile trebuie să fie jucate în ziua calendaristică programată (a locului de desfăşurare) şi la locul stabilit. În caz contrar, toate pariurile pe acest meci vor fi anulate.

5.) Jumătatea partidei / Final: Prelungirile nu vor fi luate în considerare.

6.) Echipa cu cele mai multe puncte (pariuri pe grupă): În cazul în care o echipă este implicată într-un meci abandonat, atunci punctele obţinute de acea echipă până în momentul abandonării contează şi pariurile rămân valide. În cazul în care unul dintre meciurile echipelor implicate nu începe în ziua calendaristică programată (a locului de desfăşurare) şi la locul stabilit, oricare ar fi motivul, toate pariurile vor fi anulate.

7.) Primul drive va rezulta în: Un drive e considerat a fi lansat o dată cu începerea unui first down. Un drive e considerat a fi încheiat când echipa adversă marchează sau pierde posesia mingii şi nu o mai recuperează în acelaşi play (un play e acţiunea în timpul căreia o echipă încearcă să înainteze cu mingea pentru a marca, iar cealaltă echipă încearcă să o blocheze). Această regulă se aplică şi la pariurile pe următoarele drive. Există 2 opţiuni de pariere:
- “Score”(marcare): Aceasta e opţiunea câştigătoare dacă echipa adversă marchează.
- “Oricare alt rezultat”

8.) În care repriză se vor marca mai multe puncte?: Prelungirile nu vor fi luate în considerare pentru rezultat, cu excepţia cazului în care este menţionat altfel. Dacă meciul va fi abandonat înainte de minutul 60 de joc, toate pariurile vor fi anulate, cu excepţia cazului în care au fost deja marcate mai multe puncte în a doua repriză, situaţie în care pariurile rămân valabile.

9.) Division Champions (campionii diviziei): Dacă durata sezonului va fi scurtată, oricare ar fi motivul, atunci toate pariurile vor fi stabilite în funcţie de campionul divizei (Division Champion) declarat de federaţia corespunzătoare.

10.) Dacă un pariu pe victorie, total sau handicap se încheie cu un egal şi nu a fost oferită nicio cotă pentru această opţiune, atunci toate pariurile vor fi anulate.

11.) Câte victorii va obţine echipa X în sezonul regulat?: Toate meciurile din sezonul regulat trebuie să fie încheiate pentru ca pariurile să fie valabile. În cazul în care durata sezonului va fi scurtată, oricare ar fi motivul, atunci pariurile vor fi anulate, cu excepţia cazului în care cea mai mare opţiune de pariere a fost deja atinsă, situaţie în care toate pariurile rămân valabile.

12.) Canadian football league (Liga de fotbal canadiană) – Arena Football League: În cazul în care durata sezonului va fi scurtată, oricare ar fi motivul, atunci toate pariurile pe termen lung vor fi anulate, cu excepţia cazului în care au fost deja stabilite (mai precis, cea mai mare opţiune de pariere a fost atinsă).

13.) “Grand Salami”/NFL: Acest pariu face referinţă la numărul total de puncte marcate în toate meciurile jucate într-o anumită zi. Vor fi luate în considerare doar jocurile jucate în acea zi (aşa cum sunt afişate de calendarul NFL). În cazul în care se vor amâna meciuri sau altele noi vor fi adăugate pe calendar după afişarea cotelor inţiale, atunci toate pariurile vor fi anulate. Dacă se vor abandona meciuri în timpul jocului, toate pariurile vor fi anulate.

14.) Pariuri speciale pe jucători: Pentru ca pariurile să fie valabile jucătorul respectiv trebuie să joace în meci.

15.) Primul Touchdown Scorer din joc (doar timpul de joc regulamentar): toate pariurile sunt valide, indiferent dacă jucătorul selectat participă sau nu. Pariurile vor fi evaluate cu referinţă la primul jucător care ajunge cu mingea la end zone. Quarterback-ul care pasează mingea este irelevant în ceea ce priveşte pariul.